Sediul materiei: Art. 2.321 Cod Civil, Publicația ICC nr. 758 din 01 iulie 2010
Scrisoarea de garanție este o garanție autonomă, care apare reglementată pentru prima dată la nivel național în actualul Cod Civil. Aceasta a fost utilizată și anterior din nevoia de securizare a creanțelor.
La nivel internațional, întrucât acest instrument era folosit frecvent de către instituțiile bancare pentru garantarea obligațiilor. În lipsa unui cadru legislativ general, uzanțele comerciale au fost codificate de Camera de Comerț Internațională de la Paris în Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere. Ultimul set de regului a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010 (Publicația nr. 758). După cum rezultă din chiar cuprinsul regulilor, dar și din jurisprudența în materie, acestea se aplică doar atunci când Scrisoarea de garanție face trimitere le ele.
Cu toate acestea, având în vedere reglementarea sumară pe care C. civ. o oferă și caracterul de norme dispozitive a acestor reglementări, Publicația nr. 758 ar putea deveni aplicabilă pentru situațiile neprevăzute de părți și de legea internă, în considerarea caracterului de uzanțe a acestor reguli.
Ce este Scrisoarea de garanție?
Potrivit alin. (1) din Codul Civil „Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.”
Scrisoarea de garanție este, de regulă, emisă de către o instituție bancară, acest aspect sporind siguranța recuperării creanțelor de către Beneficiar.
Caracteristicile Scrisorii de garanție
Autonomia Scrisorii de garanție bancară
Caracteristica principală este aceea de garanție autonomă ceea ce însemnă că nu depinde de raportul juridic al raportului juridic preexistent sau de raportul juridic din care rezultă obligația garantată, astfel cum rezultă din art. 2.321 alin. (1) C. civ.
Efectele autonomiei (independenței) scrisorii de garanție: (i) În cazul în care Beneficiarul formulează cererea de plată, Emitentul nu va putea opune excepții aferente raportului obligațional în baza căruia a fost emisă scrisoarea de garanție (nici chiar excepția de neexecutare a obligațiilor de către Beneficiar). (ii) Cesiunea drepturilor și obligațiilor garantate nu atrage, de drept, și transmiterea scrisorii de garanție bancare, ci doar dacă părțile au prevăzut expres acest lucru în cuprinsul scrisorii de garanție.
Caracterul convențional
Acest caracter al Scrisorii de garanție rezultă din faptul că aceasta are natura juridică a unui contract unilateral. Astfel, emitentul este obligat la plata sumei garantate, având calitatea de debitor, iar Beneficiarul are dreptul de a primi suma garantată în condițiile scrisorii de garnție, având calitatea de creditor. Deși Ordonatorul nu este parte a acestui raport juridic el participă la emiterea scrisorii de garanție.
Emiterea Scrisorii de garanție presupune trei raporturi juridice: (i) Raportul juridic dintre creditor (Beneficiar) și debitor (Ordonator) din care rezultă obligația ce se garantează. (ii) Raportul juridic dintre Ordonator și Emitentul Scrisorii de garanței (Ex. un contract de credit). (iii) Raportul juridic dintre Emitent și Beneficiar, care rezultă din Scrisoarea de garanție.
Caracterul necondiționat
Din alin. (2) al art. 2.321 C. civ. rezultă că Scrisoarea de garanție are un caracter necondiționat întrucât obligă Emitentul la plata sumei garantate la prima și simpla cerere a Beneficiarului. Prin cuprinsul scrisorii de garanție bancară se pot prevedea însă și îndeplinirea unor condiții formale (prezentarea unor documente) pentru eliberarea sumei garantate.
Irevocabilitatea
Emitentul nu are posibilitatea de a retrage Scrisoarea de garanție până nu sunt îndeplinite condițiile pentru încetarea acesteia, având astfel un caracter irevocabil astfel cum rezultă și din alin. (1) al art. 2.321 C. civ.
