Ai avut probleme cu zborul tău? E timpul să obții ceea ce ți se cuvine!
Despagubire zbor întârziat sau anulat – Serviciul nostru specializat îți oferă șansa de a-ți valorifica drepturile fără bătăi de cap. Noi ne ocupăm de tot, iar tu primești compensația integrală.
Indiferent dacă zborul tău a fost întârziat, anulat sau ți s-a refuzat îmbarcarea, ai dreptul legal la o despagubire de până la 600€, conform Regulamentului European CE 261/2004.

Ceea ce mă diferențiază?
Sunt avocat, nu intermediar.
Nu percep comision din suma ta.
Mă ocup personal de fiecare caz, iar onorariul meu este suportat de compania aeriană.
Avantajele tale când lucrezi cu un avocat:
Fără comision – primești întreaga despăgubire
Nu rețin niciun fel de comision din despăgubirea obținută. Tu păstrezi întreaga sumă.
Reprezentare în fața companiei aeriene și instanței
Te voi reprezenta în toate demersurile până la obținerea despăgubirii care ți se cuvine.
Onorariu acoperit de compania aeriană
Compania aeriană este obligată să suporte cheltuielile cu onorariul în momentul obținerii unei hotărâri favorabile.
Proces simplu și clar
Tu programezi o discuție cu mine – eu mă ocup de restul. Fără drumuri, fără timp pierdut.
Ce zboruri pot fi despăgubite?
Poți solicita despagubire zbor chiar și pentru călătorii efectuate în urmă cu până la 3 ani, dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:
- Zbor întârziat cu mai mult de 3 ore
- Zbor anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare
- Refuz la îmbarcare (overbooking)
- Zboruri afectate de escală pierdută

Despagubire zbor – Ce sumă ai dreptul să primești?
În funcție de distanța zborului poți obține o despăgubire cuprinsă între 250 Euro și 600 Euro.
Cum funcționează procesul de obținere despagubire zbor?
Programezi o discuție sau îmi transmiți detaliile zborului pe adresa de e-mail sau prin intermediul formularului.
Efectuez o analiză preliminară a cazului, gratuit.
Depun cererea pentru obținerea despagubirii și gestionez tot procesul.
Primești suma integrală în contul tău.
Verifică acum dacă ești eligibil pentru a obține despagubirea pentru zbor întarziat sau anulat!