Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat modalitatea în care trebuie exprimat refuzul deținutului pentru o intervenție medicală sau pentru continuarea actului medical prin raportare la următoarele dispoziții legale: (i) art. 71 – 72, art. 105 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, (ii) art. 152-166 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, (iii) paragrafele 47-48 din Raportul general al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), publicat în anul 1993, referitoare la Serviciile de îngrijire a sănătăţii din închisori, (iv) art. 25 alin. (1) şi (3) din Ordinul comun MJ-MS nr. 429/C-125, (v) art. 660 – 662 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și (vi) art. 11 și art. 14 din Codul de deontologie medicală.
În urma analizării dispozițiilor legale mai sus prezentate, ICCJ a hotărât că refuzul deținutului față de o intervenție medicală sau pentru continuarea actului medical, pentru a putea produce efecte, trebuie acordat în mod expres și în scris de către deținut (pacient), după informarea sa de către medic asupra consecințelor refuzului. Consemnările făcute de către medic în fișa medicală a deținutului (pacient) nu sunt de natura a îndeplini condiția refuzului exprimat în scris.
În consecință ar putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a comitentului (penitenciarul) pentru fapta prepusului său (medicul) pentru săvârșirea faptei ilicite de neacorare a asistenței medicale corespunzătoare deținutului (pacient).
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 644 din 25 martie 2021